O rugăciune pentru cineva care a murit fără credință

Poate ți-au spus limpede că nu credeau. Poate pur și simplu s-au îndepărtat, iar credința nu a făcut niciodată parte din viața pe care ați împărțit-o. Iar acum nu mai sunt, și sub durere se află o întrebare pe care poate ți-e teamă să o rostești cu glas tare: este prea târziu să te rogi pentru acea persoană?

Nu este prea târziu. Biserica nu a declarat niciodată că vreo anume persoană ar fi pierdută, niciuna, în două mii de ani. Ceea ce se petrece între un suflet și Dumnezeu în ultima clipă a unei vieți îl știe numai Dumnezeu. Și pentru că Dumnezeu nu este legat de timp, rugăciunea pe care o spui azi îi poate fi încredințată pentru acel moment, clipa morții lui, cerând ca harul său să-l fi întâmpinat acolo și ca el să fi spus da unei îndurări despre care nu a vorbit niciodată cu tine.

Dacă a murit prin sinucidere, Biserica este limpede: nu deznădăjduim de mântuirea lui veșnică. Îndurarea lui Dumnezeu ajunge acolo unde înțelegerea noastră nu poate. Roagă-te cu aceeași speranță.

Aceasta nu este o iluzie deșartă. Este speranță, iar speranța este îngăduită.

Poți oferi Rozariul de azi pentru acea persoană, pe tot, toate cele cinci decade, încredințat în același fel. Pentru mulți care poartă acest doliu, a-l spune astfel este ceea ce le îngăduie în sfârșit să lase povara jos.

Iar dacă tu porți acest doliu: poți cere rugăciune fără să explici nimic. „Pentru o intenție privată” este întotdeauna de ajuns.